full screen background image
d6a42__imig35-300x215

Acord de cooperare în gestionarea afluxului de migranţi din Balcani

imig3     Lideri europeni au ajuns la un acord de cooperare în gestionarea afluxului de migranţi din Balcani, dar nu au oferit o soluţie rapidă la criza care ameninţă să facă alte victime odată cu venirea iernii şi să ridice unele ţări europene împotriva altora, relatează Reuters în pagina electronică.

Reuniţi la Bruxelles în timp ce o femeie şi doi copii mureau pe mare în largul coastelor Turciei, cancelarul german Angela Merkel şi premierul grec Alexis Tsipras s-au întâlnit cu liderii altor nouă ţări de pe ruta de la Marea Egee către Germania, folosită de peste o jumătate de milion de oameni care au sfidat frontierele Uniunii Europene (UE) şi sârma ghimpată.

După negocieri care au început duminică seara cu ceea ce unii oficiali au numit o rundă de atacuri furioase între lideri, cele 11 guverne participante au emis un document prin care se angajează să coopereze printr-un plan de acţiune în 17 puncte, ce include crearea a 100.000 de locuri în centre de migrare, cu ajutorul ONU, pentru 100.000 de persoane, dintre care jumătate în Grecia.

“O acţiune unilaterală poate declanşa o reacţie în lanţ”, se arată în declaraţia comună – ceea ce reflectă deja un fapt, în contextul în care diverse state şi-au închis frontierele sau au condus ori lăsat autobuze pline cu migranţi neînregistraţi la frontierele vecinilor lor.

VivaFM – Live Your Music! » Extern

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza