full screen background image
7e8f6__ciocan-judecator3-300x247

Legea pensiilor speciale pentru aleșii locali este neconstituțională

ciocan judecator     Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri, după mai multe discuții, că legea pensiilor speciale pentru aleșii locali este neconstituțională.

Înainte ca CCR să discute sesizarea Guvernului privind pensiile speciale, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că orice bani în plus constituie un privilegiu.

Această decizie vine după ce Executivul a semnalat încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Guvernul precizează în solicitarea făcută că sunt peste 16.000 de beneficiari ai legii , iar efortul bugetar se ridică la peste 460 de milioane de lei.

În urma impozitării acestor sume, deficitul rezultat este de 395 de milioane de lei. O altă lege controversată, cea privind pensiile speciale pentru parlamentari, a fost promulgată pe 23 decembrie de preşedintele Klaus Iohannis, după ce acesta ceruse reexaminarea legii.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, și-a exprimat părerea despre această decizie a CCR, aceasta anunțând că se aștepta la un asemenea răspuns din partea Comisiei Curții Constituționale.

VivaFM – Live Your Music! » Național

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza