full screen background image

Franța/alegeri prezidențiale: Liderul stângii radicale și-a lansat campania

jlm

Liderul stângii radicale franceze, Jean-Luc Mélenchon, și-a lansat duminică, la Paris, campania pentru alegerile prezidențiale din 2017 în fața a mii de susținători, fiind primul politician care își anunță în mod oficial candidatura pentru Palatul Elysee, relatează AFP.

„Vă chem la o campanie care nu este făcută doar pentru a depune mărturie, vă chem la o campanie pentru a cuceri puterea”, a declarat Mélenchon, candidatul mișcării „La France insoumise” („Franța nesupusă”).

La precedentele alegeri din 2012, Mélenchon a obținut în primul tur 11% din voturi, reprezentând ‘Frontul de stânga’ constituit alături de comuniști. În prezent, el dispune de circa 12% din intențiile de vot.

„Am fost patru milioane, va trebui să fim opt milioane”, și-a fixat el obiectivul.

Jean-Luc Mélenchon, 64 de ani, fost ministru, cunoscut pentru retorica sa de tribun, a explicat de ce a decis să-și lanseze campania atât de timpuriu: „nu strângându-ne ca o turmă bezmetică în spatele celor mai uzați, al ultimilor veniți ne vom găsi drumul”, a punctat el.

Liderul stângii radicale este primul politician care își anunță în mod oficial la alegerile prezidențiale din primăvara lui 2017.

Opoziția de dreapta urmează să organizeze în toamnă alegeri primare pentru desemnarea celui care o va reprezenta, în acest moment favorit fiind considerat Alain Juppé, fost prim-ministru și actual primar al orașului Bordeaux (sud-vest).

În tabăra socialiștilor, actualul șef al statului, François Hollande, nu a anunțat dacă va candida pentru un nou mandat de 5 ani. Sondajele nu îl creditează în prezent decât cu 14% din intențiile de vot.

Președinta Frontului Național (FN), Marine Le Pen, va fi din nou candidata extremei drepte, după ce în 2012 a obținut 18% din sufragii în primul tur. Sondajele actuale îi dau însă drept certă prezența în turul decisiv în 2017.

AGERPRES

Extern – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza