full screen background image
cod-rutier-1280x853-1

IIegalități de week-end, sancționate cu amenzi

Poliţiştii Serviciului Ordine Publică – IPJ Botoşani şi cei din cadrul Poliţiei oraşului Ştefăneşti au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, razii în comunele Românești, Santa Mare, Copălău, Coşula, Vorona, Tudora şi Corni.

Oamenii legii au urmărit prevenirea şi combaterea nerespectării normelor legale de comerţ, combaterea evaziunii fiscale cu băuturi alcoolice şi a contrabandei cu ţigarete, întărirea disciplinei rutiere şi respectarea regimului silvic.

Poliţiştii au constatat în total 16 abateri contravenţionale, sancţiunile aplicate însumând 50.290 de lei. Dintre acestea, 5 au vizat nerespectarea prevederilor privind regimul silvic, în timp ce 11 fapte se referă la încălcarea normelor legale de comerţ. Au fost confiscate bunuri în valoare de peste 6.200 de lei.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au constatat 151 de abateri de la normele privind circulaţia pe drumurile publice, fiind dispuse sancţiuni contravenţionale cu amenzi în cuantum total de peste 40.000 de lei.

72 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii