full screen background image
dsc07913

Botoșănenii sărbătoresc Ziua Națională

Ziua Națională a României este sărbătorită astăzi şi în municipiul Botoşani.
Sute de botoşăneni au participat, în această dimineaţă, la ceremonialul militar și religios care a ost organizat în Centrul Istoric al oraşului.
Oficialităţi, militari şi elevi au depus coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial şi au primit cocarde tricolore sin partea Instituţiei Prefectului. Ceremonia a fost încheiată cu defilarea gărzii de onoare. După acest moment, Primăria a împărţit botoşănenilor peste 1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert .

De la această oră, Consiliul Județean Botoșani, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor, invită publicul la un concert în aer liber.
Pe esplada din fața Consiliului Județean, se va da startul spectacolului oferit de Orchestra Rapsozii Botoșanilor și soliștii acesteia: Dan Doboș, Elena Mândrescu, Laura Ștefănescu Potoroacă, Petronela Rusu dar și Cornelia Ciobanu și Constantin Petrescu.

Programul manifestării va conține muzică populară dar și cântece patriotice.

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza