full screen background image

Președintele Republicii Bulgaria, primit de Iohannis, la Cotroceni

Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, a fost primit de președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, miercuri dimineața, pe Platoul de Ceremonii. Șeful statului bulgar a fost întâmpinat de garda de onoare.

Rumen Radev este în vizită în România, miercuri și joi, la invitația omologului său român.

Vizita are ca scop aprofundarea dialogului politic româno-bulgar pe principalele teme de interes comun ale agendei bilaterale, regionale, europene și internaționale.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor cei doi șefi de stat vor aborda și continuarea dezvoltării relațiilor economice, precum și a cooperării sectoriale, în special în domenii precum energia și transporturile. România este al treilea partener comercial al Bulgariei în Uniunea Europeană, iar tendința de creștere a volumului schimburilor bilaterale s-a menținut în ultimii ani.

De altfel, în vederea impulsionării cooperării economice, președintele României va participa, împreună cu omologul său bulgar, în dimineața zilei de joi, la deschiderea Forumului de afaceri România-Bulgaria.

De asemenea, vor fi analizate modalitățile concrete de coordonare în vederea promovării intereselor și obiectivelor comune în cadrul UE. Aprofundarea dimensiunii europene a relației bilaterale este cu atât mai importantă cu cât Bulgaria și România vor deține Președinția Consiliului UE în Semestrul I din 2018, respectiv în Semestrul I din 2019, precizează sursa citată.

Se vor afla totodată pe agendă aspecte privind cooperarea în cadrul NATO și provocările de securitate în regiunea Mării Negre, Vecinătatea Estică, respectiv cooperarea la nivel regional.

AGERPRES

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza