full screen background image

Poliția de Frontieră Română sărbătorește 153 de ani de existență instituțională

Astăzi, 24 iulie, Poliția de Frontieră Română aniversează 153 ani de existență instituțională, moment marcat la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră prin acordarea titlului de POLIȚISTUL DE FRONTIERĂ AL ANULUI 2017 și premierea lucrătorilor din structurile operative cu merite deosebite în activitatea profesională.

Cu aceasta ocazie, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, chestor general de poliție Ioan Buda, a depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul Poliției de Frontieră, și a felicitat polițiștii de frontieră pentru această zi specială, apreciind sprijinul acordat și eforturile depuse de aceștia din punct de vedere profesional.

În cadrul evenimentului, inspectorul general a declarat: ‘Mulțumesc tuturor polițiștilor de frontieră prezenți în rândurile noastre, precum și celor care și-au încheiat misiunea trecând în rezervă, pentru modul cum v-ați îndeplinit sarcinile profesionale, ridicând instituția Poliției de Frontieră pe locul pe care aceasta îl merită, în elita europeană a structurilor de ordine și siguranță publică.’

Ziua Poliției de Frontieră Române reprezintă, în fiecare an, un prilej pentru a fi recompensate acțiunile desfășurate de proprii lucrători, în îndeplinirea atribuțiilor specifice la granița României.

Astfel, 30 de polițiști de frontieră, 10 ofițeri și 20 de agenți, care își desfășoară activitatea în structurile operative teritoriale ale Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime și aeroportuare, au fost evidențiați și premiați prin acordarea gradului următor înainte de termen, pentru meritele deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât și în urma participării la operațiunile comune organizate de Agenția Frontex.

Aceștia s-au remarcat în acțiunile de supraveghere și control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracționalității transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obținute de structurile din care fac parte.

Totodată, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române a acordat distincția ‘Polițistul de frontieră al anului 2017’ pentru doi polițiști de frontieră, după cum urmează:

Comisarului șef de poliție Bordeianu Ioan-Dorin din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iași, Serviciul de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, pentru devotament și merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu. Ofițerul a coordonat exemplar activitățile de poliție judiciară în instrumentarea mai multor dosare penale care au vizat destructurarea unor grupuri de crimă organizată transfrontalieră specializate în contrabandă cu țigări (Gruparea Trandafir, Frăția etc.).

Agentului șef adjunct de poliție Toma Adrian din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Sectorul Poliției de Frontieră Moravița, pentru profesionalism și merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu. Agentul a participat la majoritatea evenimentelor de migrație ilegală înregistrate în zona de responsabilitate, identificând și reținând importante grupuri de migranți în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera. În această perioadă a manifestat spirit de echipa în misiunile la care a participat, disponibilitate în cercetarea evenimentelor operative și a avut o contribuție importantă în activitățile desfășurate pentru identificarea principalelor rute utilizate de migranți.

Această zi specială pentru Poliția de Frontieră a fost marcată prin acțiuni similare la nivelul tuturor Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră de la granița cu fiecare stat vecin, la Garda de Coastă, precum și în cadrul școlilor de pregătire aflate în subordinea instituției noastre.

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicerești ‘de dincoace și dincolo de Milcov’, moment ce a devenit reper istoric pentru instituția noastră, însemnând recunoașterea identității instituționale și, totodată, piatra de temelie a Poliției de Frontieră de astăzi.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 104 / 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliției de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaștere a identității instituționale și, de asemenea, temelia organizației moderne de astăzi, care funcționează la standarde europene.

În cei 153 ani de existență — și nu numai, deoarece apărarea hotarelor țării a existat din cele mai vechi timpuri — Poliția de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare și perfecționare, în funcție de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeași, cea de străjer al legalității, ordinii și liniștii la frontieră.

În prezent, ca instituție specializată a Ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră Română are obligația să prevină și să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră și, de asemenea, să apere viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea publică și privată, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și comunității, activitatea sa constituind serviciul public desfășurat în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și prin aplicarea legii.

Prin rezultatele obținute, instituția Poliției de Frontieră Române continuă să se afirme ca partener de încredere al statelor europene în lupta împotriva infracționalității transfrontaliere, bucurându-se de respectul și aprecierea structurilor similare din alte țări, iar profesionalismul polițiștilor de frontieră și deschiderea spre colaborare, manifestate permanent în raporturile cu celelalte structuri, au avut un aport esențial la obținerea acestor performanțe și crearea unei imagini pozitive a instituției în exterior.

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza