full screen background image
11d3e__dna-21-300x150

Director audiat la DNA în dosarul Raluca Stăncescu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au extins cercetările în dosarul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu.

Ieri a fost chemat la audieri şi directorul societății Locativa, Florinel Gornea, care a prezentat organelor de cercetare mai multe documente care îl vizează pe șeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Bogdan Buliga.

Este vorba despre contractele de închiriere de la începutul ocupării locuinței din Călugăreni și modul cum au fost prelungite contractele de închiriere la acel apartament. Bogdan Buliga a locuit mai mulţi ani într-un apartament ANL din Călugăreni şi în anul 2015, Buliga a luat în spațiu o femeie care şi acum locuieşte în imobil. Aceasta este rudă cu Cătălin Stavără, prietenul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, anchetat în dosarul „Afacerea Stăncescu”.

Florinel Gornea susţine că includerea în contract a fost legală.

Şeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Bogdan Buliga, este anchetat în dosarul „Afacerea Stăncescu” pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Acesta ar fi folosit resursele umane și tehnice ale Serviciului pe care-l conducea pentru a o ajuta pe Raluca Stăncescu în demersul său infracțional, lucru pe care Buliga l-a negat.

Raluca Stăncescu și prietenul acesteia, Cătălin Stavără, se află în arest preventiv, cei doi fiind acuzați de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, respectiv şantaj.

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza