full screen background image
incendiu-vegetatie-7

Campanie ISU: Stop incendiilor de vegetaţie uscată!

An de an, mai ales primăvara şi toamna, incendiile de vegetaţie uscată afectează mii de hectare de teren şi pun în pericol viaţa oamenilor, locuinţe, obiective socio-economice, reţele de distribuţie a energiei electrice şi căi de comunicaţii.

De la începutul  anului, pe teritoriul judeţului Botoşani s-au produs 78 de astfel de evenimente. Jumătate dintre ele, respectiv 37 de incendii, s-au înregistrat în luna august. Majoritatea acestora au fost generate de acţiunile cetăţenilor pentru igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole. În urma celor 78 de incendii de vegetație uscată s-au înregistrat pagube materiale în valoare de cca. 4000 de lei.

Pompierii au salvat și protejat bunuri în valoare de peste 4.000.000 de lei.

Șapte botoșăneni identificați că au generat incendii de vegetație uscată, luna trecută, au fost sancționați contravențional de către inspectorii de prevenire pentru încălcarea legislației în domeniu. Amenzile, în cuantum de 4.000 de lei, au fost aplicate pentru: fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul și arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți.

Pentru informarea şi conştientizarea populaţiei asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole sau de efectuare a curăţeniei în gospodării prin arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani reaminteşte locuitorilor judeţului câteva prevederi legale specifice ce trebuiesc respectate pe timpul desfăşurării acestor activităţi:

    – la arderea miriştilor :

  1. a) condiţii meteorologice fără vânt;
  2. b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
  3. c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  4. d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  5. e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  6. f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  7. g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
  8. h) pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

– la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale :

  1. a) condiţii meteorologice fără vânt;
  2. b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  3. c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  4. d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5m;
  5. e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  6. f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  7. g) supravegherea permanentă a arderii;
  8. h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  9. i) se interzice acoperirea cu pământ a focarelor.

Primarii sunt obligaţi, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă – componenta preventivă, să aducă la cunoştinţa cetăţenilor prevederile generale şi specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.

ATENŢIE : Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, a cărui emitere se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau altă persoană desemnată în acest sens.

Se exceptează de la această prevedere, executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.

Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, cetăţenii riscă sancţiuni contravenţionale cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii