full screen background image

Drumuri închise și zeci de mii de oameni fără energie electrică

Este prima ninsoare mai serioasă din această iarnă și sunt probleme în multe zone din ţară. Pe cinci drumuri naţionale nu se poate circula, 50.000 de persoane din 187 de localităţi nu au curent electric, 80 de școli din 14 județe sunt închise, la fel și toate porturile de la Marea Neagră.

ACTULIAZARE 11:00 Sute de maşini sunt blocate la această oră pe DN 1, la ieşirea din Braşov către Predeal. Blocajul s-a format din cauza maşinilor care au rămas înzăpezite la Timişul de Sus. Sunt TIR-uri trase pe dreapta, de la Predeal la Bușteni, și se circulă doar pe ruta Brașov-Râșnov – Pârâul Rece – Predeal -Bușteni.

ACTUALIZARE 10:50 Traficul pe A2 este blocat în sensul către București, după ce un container a căzut din mers dintr-un TIR. Detalii, aici.

ACTUALIZARE 10.36. Patru drumuri naționale sunt blocate: DN 11C, DN 22A, DN 67C, DN 22D.

ACTUALIZARE 9.16. Probleme şi la malul mării. Judeţul Constanţa este sub cod galben și toate porturile au fost închise.

Embed

ACTUALIZARE ORA 9:00 Circulaţia era îngreunată, joi dimineaţă, pe autostrada A2 din cauza zăpezii. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ninge) pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa. Între kilometrii 144 şi 212 pe suprafaţa carosabilă s-a depus un strat subţire de zăpadă. În această zonă ningând viscolit, iar vizibilitatea este redusă. Conform Poliţiei, se acţionează cu mai multe utilaje care împrăştie material antiderapant.

ACTUALIZARE 8:30. Cursurile pentru elevi au fost suspendate în Sinaia și în unele localități din județul Vaslui.

ACTUALIZARE ORA 8:00 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza condiţiilor meteo nefacorabile traficul rutier este restricţionat pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone pe DN1 Ploieşti – Braşov şi pe DN1A Ploieşti – Cheia – Braşov.

Embed

A nins toată noaptea în mare parte din țară. Numeroase autoturisme şi tiruri au rămas blocate, în cursul nopţii, pe Drumul Naţional 1, între Braşov şi Predeal. Unii dintre şoferii prinşi acolo spun că au aşteptat 6 ore intervenţia autorităţilor. În acelaşi timp, zeci de mii de oameni nu au la această oră energie electrică. Sunt probleme cu alimentarea în 149 de localităţi din 7 judeţe, după ce vântul a doborât copaci peste cablurile electrice. Două tronsoane de drum naţional sunt închise. Este vorba despre Transalpina, între Novaci şi Rânca, şi DN11B, în judeţul Covasna, unde au căzut copaci pe carosabil. Zăpada acoperă porţiuni importante din 29 de drumuri naţionale.

Câteva minute s-a chinuit un şofer să înainteze, chiar sub ochii poliţiştilor. Într-un final oamenii legii au venit şi l-au rugat să nu mai încerce să urce panta de 30 de metri care ducea în comuna Grajduri, că blochează drumul.

Pentru a putea ajunge acasă șoferii s-au ajutat între ei și-au împins mașinile.

Toate maşinile mai grele de 7,5 tone au fost trase pe dreapta la ieşirea din Iaşi spre Vaslui cel puţin până Joi dimineaţă.

Cozile de pe DN6 între Orşova şi Caransebeş păreau interminabile. În apropiere de Plugova, un TIR a derapat din cauza poleiului şi a blocat o bandă de mers. Şoferii au stat cel puţin 2 ore în ambuteiaj. Pe acelaşi drum se circulă cu dificultate şi în judeţul vecin.

Inspector Dalia State, Centrul Infotrafic: „În judeţul Mehedinti, pe Drumul Naţional 6, între Drobeta – Turnu Severin – Orşova, s-a format polei pe carosabil. La fel, se încearca a se acţiona cu material antiderapant, însă este destul de anevoios. Tot acolo, în zona aceea s-au format de asemenea coloane foarte lungi de autoturisme şi se circulă bară la bară.

Nu doar în sudul ţării se circulă greu din cauza zăpezii. Valea Oltului, a fost blocată Total pentru cel puţin o oră după ce la intrarea in Călinești, sensul spre Sibiu, mai multe tiruri nu au putut înainta din cauza poleiului. Coloanele de maşini se întindeau pe câţiva kilometri.

O ninsoare de numai câteva ore a blocat şI traficul din Bacău. În centrul oraşului, şoferii mai mult au stat decât să meargă cu maşina.

A nins abundent şi în centrul ţăRii. Un telespectator ne-a trimis imagini Cu traficul de coşmar dintre Sighişoara şi Braşov.

Nici de la Braşov către Sibiu nu s-a circulat mai bine. Drumul naţional 1 a fost blocat aproximativ jumătate de oră întrucât utilajele de deszăpezire nu au făcut faţă.

La Sibiu s-a aşezat însă un strat consistent de zăpadă, Iar unii copaci au cedat presiunii şi s-au rupt. Chiar şI un stâlp vechi din lemn a căzut peste o maşină parcată pe marginea drumului.

Din cauza viscolului puternic de sus de pe creste, turiştii care erau în aceaste zile cazaţi în pensiunile din Păltiniş au fost sfătuiţi de autorităţi să Coboare. Nu ar fi putut însă fără ajutorul utilajelor de deszăpezire care mergeau în faţa lor.

Tot din cauza stratului mare de zăpadă, pilotul unei aeronave care trebuia să ajungă La Munchen a refuzat să mai plece. Pasagerii au fost reprogramaţi joi.

Alexandra Păcurar, reprezentant pentru relații cu publicul al Aeroportului Sibiu: Cursa Sibiu – Munchen programată pentru plecare la ora 18:25 a fost anulată în urma deciziei comandantului datorită condiţiilor meteorologice. Ca urmare a anulării acestei curse va fi afectată şi cursa de sosire Munchen-Sibiu programată pentru ora 00:55.

A fost o seară cu peripeţii şi pentru trei persoane care ar fi vrut să urce la Rânca. Mașina în care se aflau a rămas înzăpezită spre stațiunea Ranca din cauza troienelor formate de viscol. șoferul a sunat la 112 pentru ca nu putea înainta. Masina nu avea sistem de remorcare astfel ca a fost scoasă din zăpadă cu lopeţile de către jandarmii montani şi salvamontisti.

Turiștii au fost duși în siguranță în orasul Novaci. DN 67 C, care leagă orașul Novaci de stațiunea Ranca, a fost închis de tot din cauza viscolului puternic.

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii