full screen background image

Echipele de salvare caută şase dispăruţi în urma unei alunecări de teren în sudul Japoniei

O echipă formată din 200 de salvatori a demarat miercuri căutările a şase persoane date dispărute în urma unei alunecări masive de teren, potrivit presei locale, informează DPA.

În urma alunecării de teren produsă la 3:50 am (18:50 GMT marţi), care a îngropat patru case din oraşul Yabakei, aflat pe insula sudică Kyushu, un bărbat de 45 de ani şi cinci femei cu vârste cuprinse între 21 şi 90 de ani au fost daţi dispăruţi, potrivit agenţiei de ştiri Kyodo, care citează oficiali din poliţia locală.

Versantul care s-a prăbuşit avea aproximativ 200 de metri lăţime şi 100 de metri înălţime şi se afla într-o zonă de defileu, potrivit Kyodo.

Patru locuitori care se aflau în una dintre case au reuşit să se salveze şi sunt în siguranţă. Autorităţile locale au emis o notificare de evacuare către 19 rezidenţi din regiune de teama că s-ar putea produce o altă alunecare de teren.

Autorităţile nu au stabilit până acum cauza alunecării de pământ. În zonă nu s-au înregistrat precipitaţii în cantităţi mai mari de 0,5 milimetri cu 24 de ore înainte de producerea fenomenului, potrivit biroului meteorologic local.

Defileul de la Yabakei din prefectura Oita atrage aproximativ 800.000 de turişti în fiecare an.AGERPRES

Extern – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza