full screen background image

Dragnea: Preşedintele nu conduce guvernul; premierul va decide dacă Meleşcanu se va prezenta la Cotroceni

Prezenţa ministrului de Externe la Palatul Cotroceni urmare a convocării venite din partea şefului statului este o decizie pe care o va lua premierul, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea.

„În ceea ce priveşte convocarea la ordin a ministrului de Externe, este o decizie pe care o va lua doamna prim-ministru după o discuţie cu domnul ministru Meleşcanu. Aici vreau să spun două lucruri. La discuţia, întâlnirea, singura pe care am avut-o după instalarea guvernului condus de doamna Dăncilă, la Cotroceni, preşedintele Iohannis, doamna prim-ministru şi cu mine, printre alte lucruri convenite s-a convenit că preşedintele sau consilierii prezidenţiali sau şefii de cabinet ai consilierilor prezidenţiali nu convoacă şi nu cer miniştrilor să vină la întâlniri la Cotroceni, ci este o discuţie care are loc între preşedinte şi prim-ministru, preşedintele discută cu primul ministru, îi solicită sau îi spune că vrea să aibă o întâlnire cu un ministru sau cu mai mulţi miniştri şi amândoi convin să aibă loc întâlnirea. Acest lucru nu s-a respectat niciodată şi va decide doamna prim-ministru ce se întâmplă, pentru că preşedintele nu conduce guvernul, chiar dacă asta îşi doreşte şi orice face guvernul fără să-l întrebe – nici nu poţi să-l întrebi tot timpul, că nu este foarte uşor de găsit – deranjează. Deci va comunica doamna prim-ministru, va comunica ministrul de Externe dacă va avea loc această întâlnire. Asta nu e o problema a PSD”, a declarat Liviu Dragnea, luni, după şedinţa BPN al PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, la Blaj, că îl va invita pe ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a îi explica poziţia adoptată de reprezentanţii României la discuţia de la nivelul Serviciului European de Acţiune Externă al UE privind mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. AGERPRES

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza