full screen background image

Cel puţin 23 de morţi şi jumătate de milion de persoane afectate în urma inundaţiilor din nord-estul Indiei

Cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste jumătate de milion au fost afectate de inundaţiile cauzate de ploile musonice torenţiale care au devastat mai multe state din nord-estul Indiei, au indicat autorităţile locale, citate luni de agenţia DPA.

În statul Assam au fost raportate 12 decese, provocate de creşterea nivelurilor apelor, de alunecări de teren sau de electrocutări în primul val de inundaţii înregistrate în acest stat de miercurea trecută, a declarat Suman Ahmed, un oficial din cadrul Departamentului pentru gestionarea dezastrelor, adăugând că cinci dintre aceste decese au fost raportate pe perioada weekendului.

Potrivit estimărilor, de pe urma acestor intemperii au avut de suferit 448.495 de persoane din acest stat – strămutate, blocate în case sau rămase fără recolte.

De asemenea, opt decese cauzate de inundaţii au fost confirmate de la mijlocul lunii iunie în statul vecin Manipur, unde peste 200.000 de persoane au fost afectate de intemperii, au declarat oficialii.

Şi alte state din regiune au avut de suferit în urma inundaţiilor, printre acestea numărându-se Tripura, unde au fost raportate trei decese în sezonul musonic, potrivit relatările apărute în mass-media locale.

Chiar dacă situaţia s-a îmbunătăţit în statele Manipur şi Tripura, pe măsură ce cantitatea de precipitaţii s-a redus, mii de persoane se află în continuare în centrele de adăpost şi mai multe zone au rămas izolate, în urma alunecărilor de teren care au deteriorat infrastructura de transport.

Sezonul musonic durează în India în perioada iunie – septembrie şi aduce adesea ploi masive care, deşi vitale pentru agricultură, pot provoca şi distrugeri uriaşe. AGERPRES

Extern – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza