full screen background image

Augustin Lazăr: Lupta anticorupţie va continua cu fermitate

Lupta anticorupţie „va continua cu fermitate”, a declarat joi procurorul general Augustin Lazăr, care a adăugat că procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, este persoana potrivită la conducerea acestei instituţii.

„Astăzi, la sediul DNA a avut loc instalarea procurorului şef interimar, care va funcţiona până la instalarea unui nou procuror şef, când se va încheia procedura declanşată în acest sens. Anca Jurma a fost delegată în funcţia de procuror şef al DNA pe o perioadă de 6 luni. Este un procuror experimentat, un procuror cu un nivel de expertiză semnificativ în structura pe care urmează să o conducă”, a spus Lazăr, în cadrul unei declaraţii de presă, după instalarea în funcţie a Ancăi Jurma.

Cu această ocazie, Lazăr a declarat că lupta anticorupţie va continua „cu fermitate”.

„Aş dori să reamintesc câteva din priorităţile Ministerului Public şi ale DNA. În România lupta anticorupţie va continua cu fermitate. A doua prioritate – aplicarea legislaţiei anticorupţie se va efectua în continuare în conformitate cu normele şi standardele internaţionale, de eficacitate şi de apărare a drepturilor fundamentale. DNA va apela la resursele pe care le are, resursele umane, de expertiză profesională, care au făcut din această Direcţie una din instituţiile cunoscute pe plan european, ca fiind furnizoare de expertiză în domeniu. Procurorul şef Anca Jurma este tocmai persoana potrivită. Este un procuror cu experienţă mare în Ministerul Public, este un procuror cu o foarte bună pregătire profesională şi care, în acest context al devenirii DNA ca un furnizor de expertiză europeană şi internaţională, a reprezentat tocmai momentul şi punctul cheie al acestei expertize. Este o persoană care se bucură de încredere pe plan intern şi internaţional. Este exact ceea ce ne trebuie în acest moment”, a afirmat procurorul general. AGERPRES

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza