full screen background image

Ionuţ Cătălin Sindile, numit la conducerea Jandarmeriei

MAI a anunţat miercuri numirea lui Ionuţ Cătălin Sindile la conducerea Jandarmeriei, pentru „asigurarea cu celeritate a actului managerial”, precizând că Sindile are 40 de ani, este născut în Teleorman şi era o experienţă de 18 ani în Jandarmerie.
„Începând cu data de 15 august a.c., prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Ionuţ Cătălin Sindile, a fost împuternicit în funcţia de Inspector General al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Această decizie a fost luată având în vedere importanţa sarcinilor ce revin Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi necesitatea asigurării, cu celeritate, a actului managerial”, anunţă ministerul.

Colonelul Ionuţ Cătălin Sindile are 40 de ani şi este născut în judeţul Teleorman.

A absolvit Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, la arma Jandarmi, în anul 2000 şi are o experienţă de 18 ani în Jandarmeria Română.

„Ionuţ-Cătălin Sindile are o relevantă activitate profesională în cadrul Jandarmeriei Române, inclusiv mai multe misiuni internaţionale sub egida Uniunii Europene”, precizează MAI.

Mandatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei expiră miercuri, 15 august, el fiind numit până acum de două ori interimar, nemaiputând fi numit şi a treia oară tot interimar.

Cucoş a fost împuternicit de ministrul de Interne să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni în august anul trecut, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana, iar după expirarea acestui mandat i-a fost acordat un al doilea mandat interimar, care expiră marţi.are expiră miercuri.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus marţi că a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului lui Cucoş, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Ulterior, Administraţia prezidenţială a anunţat că CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei, din data de 10 august. Sebastian Cucoş a fost comandantul Jandarmeriei Române timp de un an.

Sebastian Cucoş a spus, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că el a absolvit un examen pentru postul de inspector general al jandarmeriei Române şi că aşteaptă avizul CSAT, fiind o procedură care durează. „Este o procedură care durează, nu fac decât să aştept ca procedura să se încheie”, a subliniat el.

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza