full screen background image

PSD vrea două zile de vot pentru referendumul pe tema definiţiei familiei în Constituţie

PSD vrea două zile de vot pentru referendumul de modificare a Costituţiei pe tema familiei tradiţionale, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Potrivit acestora, Guvernul ar urma să adopte marţi OUG în acest sens. În paralel, ar urma să fie organizat şi un referendum pentru schimbarea denumirii judeţului Olt.

Pentru ca referendumul să se desfăşoare timp de două zile, este nevoie de modificarea legii referendumului, care prevede că ziua scrutinului este duminica. De asemenea, după aprobarea unei astfel de OUG, Executivul trebuie să adopte şi hotărâri de Guvern pentru stabilirea exactă a zilelor în care va avea loc consultarea populară.

Potrivit textului actual din legea referendumului, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

Potrivit ultimei raportări făcute de Autoritatea Electorală permanentă, la 31 august 2018 erau 18.917.495 cetăţeni români cu drept de vot. Astfel, pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie să se prezinte la urne 30% din numărul total de alegători, ceea ce înseamnă 5.675.249. O altă condiţie pentru validarea consultării populare este ca cel puţin 25% dintre voturi să fie valide.

În ce priveşte referendumul pentru schimbarea numelui judeţului Olt în Romanaţi, acesta este un proiect mai vechi, iniţiat încă de anul trecut. Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat în iunie, potrivit presei locale, că referendumul local privind modificarea numelului judeţului va fi organizat pe aceeaşi dată cu cel pentru redefinerea familiei, care va fi organizat la nivel naţional. Acesta prevede modificarea denumirii judeţului din Olt în Olt-Romanaţi, iar schimbarea să se facă nu imediat pe actele şi documentele oltenilor, ci gratuit, în timp, la expirare.

Referendumul din anul 2003 pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat tot pe parcursul a două zile, din cauza riscului de a nu se atinge pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia.

Curtea Constituţională va discuta în 17 septembrie proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, au declarat, miercuri seară pentru News.ro surse din CCR.
viewscnt

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza