full screen background image

PSD va organiza o campanie de informare a populaţiei privind referendumul din 6-7 octombrie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că în şedinţa Biroului Permanent Naţional s-a decis organizarea unei campanii de informare a populaţiei cu privire la tema referendumului din 6-7 octombrie.

„Astăzi, în Biroul Permanent Naţional, am adoptat mai multe hotărâri. Prima dintre ele se referă la decizia noastră de a organiza o campanie, activităţi de informare a populaţiei cu privire la tema referendumului din 6-7 octombrie”, a precizat Dragnea într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7,00 şi 21,00. Întrebarea care le va fi adresată cetăţenilor şi la care aceştia trebuie să răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’ va fi: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată pe 11 septembrie în plenul Senatului.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. AGERPRES

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza