full screen background image

, , , , , , , ,

Deputaţii votează miercuri moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne

Deputaţii dezbat marţi moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan

Deputaţii au adoptat înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Deputaţii au modificat Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului

Deputații au votat în favoarea recalculării pentru o categorie de persoane pensionate anticipat

Deputaţii au admis cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis privind incompatibilităţile aleşilor locali

Deputaţii au aprobat efectuarea unei anchete privind rectificările bugetare din 2016

Deputaţii au muncit în plenurile sesiunii de toamnă mai puţin decât un angajat într-o săptămână

Deputații decid dacă 1 iunie va fi zi liberă

Deputaţii au eliminat pragul de îndatorare de 50% din legea conversiei creditelor. Vot final marţi, la 15:30

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza