full screen background image

Împuternicire falsă depistată la Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut Iaşi au depistat un cetăţean R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră o împuternicire falsă.

 

Romanian Schengen Zone Border entrance

 

Cetăţeanul în vârstă de 20 ani, din Republica Moldova, s-a prezentat la punctul de control la volanul unei maşini de lux înmatriculată în Franţa, despre care a declarat că este proprietatea fratelui său. El a prezentat o împuternicire, emisă de un expert acreditat pe lângă Ambasada României la Paris, pentru a folosi autoturismul.

 

În urma verificărilor efectuate poliţiştii de frontieră au constatat că împuternicirea respectivă nu figurează ca emisă de expertul francez, aceasta fiind falsă. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Comentarii

Comentarii