full screen background image

Jandarmii botoşăneni au aplicat amenzi. Află pentru ce!

27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 de lei, au aplicat ieri jandarmii botoșăneni cu ocazia unei razii efectuate în Piaţa Centrală a municipiului Botoşani.

 

jandarmi

 
Sancţiunile au fost aplicate pentru efectuarea de acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile stabilite prin lege, pentru comercializarea unor bunuri fără documente de provenienţă şi omiterea afişării preţurilor.

Tot cu această ocazie, jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă unei persoane care comercializa pachete de ţigări neaccizate, acesta fiind cel de-al 30-lea caz depistat de jandarmi în anul 2015 în pieţele agroalimentare din judeţul Botoşani.