full screen background image

Siguranta rutieră și salvarea de vieți sunt prioritățile Poliției Române

Siguranta rutieră și salvarea de vieți sunt prioritățile Poliției Române, în perioada 15-20 decembrie . Poliţiştii rutieri de pe toată raza jud. Botoșani vor fi prezenţi în stradă, zilnic, în cadrul unei acţiuni pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimenente negative ca urmare a încălcării normelor de circulație pe drumurile publice.

 

rutiera

În acest context, până duminică, în fiecare seară, polițiștii rutieri vor acționa în scopul descurajării conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, conducătorii auto urmând a fi testați cu dispozitive specifice pentru stabilirea gradului alcoolemiei.

De asemenea, tot în această săptămână, pe tot parcursul zilei, atenția polițistilor rutieri va fi îndreptată către depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale în vigoare, în special cele referitoare la limitele legale de viteză.

Numai în primele două zile, pe raza judeţului Botoşani, 4 conducători auto au rămas fără permisul de conducere, întrucât au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului, pe numele acestora fiind întocmite dosare penale.

Comentarii

Comentarii