full screen background image

Unul din cei patru răniţi în urma exploziei de la Petromidia a murit

pet

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, cu arsuri pe aproximativ 90 la sută din suprafaţa corpului, rănit în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, au confirmat reprezentanţii unităţii spitaliceşti pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Bărbatul avea 35 de ani, arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului şi fusese adus cu ambulanţa la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală în urma exploziei care a avut loc la Rafinăria Petromidia din Năvodari, dat fiind faptul cu elicopterele care trebuiau să transporte răniţii nu au mai putut decola din cauza furtunii care a avut loc în Constanţa.

Alţi trei răniţi rămân în continuare internaţi în spitalele Bagdasar-Arseni şi de Arşi din Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii a informat că Spitalul de Arşi a primit autorizaţia de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti pentru Unitatea de Transfuzii Sanguine şi îşi reia activitatea pe mai multe patologii, inclusiv arsuri în suprafaţă maximă de 25% şi care nu presupun activitate în secţia ATI. Mai exact, Comisia de Chirurgie Plastică a Ministerului Sănătăţii a aprobat această reluare de activitate, iar în consecinţă, ministerul a informat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti şi Judeţului Ilfov pentru direcţionarea cazurilor care se înscriu în condiţiile menţionate.

Cât despre cauza exploziei, aceasta a fost prezentată de ministerul Mediului după măsurătorile făcute de APM Constanţa.

„Concentraţiile măsurate de compuși organici volatili totali au fost mai mari decât cele în situaţii normale, nefiind însă depăşite limitele admise. Astfel, in urma determinărilor imediate, nu a fost constatat un risc pentru sănătatea populației din zonă.” au declarat cei de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

După primele evaluări, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că nu există un risc major de poluare.

„Explozia a avut loc la două rezervoare de azot pe platforma Petromidia, iar autorităţile au delcanşat planul roşu de intervenţie. Incendiul a fost lichidat după aproape două ore.” a afirmat Levent Accoium – subprefectul Constanţei.

Reprezentanţii companiei Rompetrol Rafinare au anunţat că au deschis o anchetă internă în acest caz.

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii