full screen background image

Conducerea Senatului discută luni cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Gabriel Oprea

gabriel oprea

Biroul Permanent al Senatului discută astăzi solicitarea procurorilor DNA de încuviinţare a începere urmăririi penale a lui Gabriel Oprea. Cererea va ajunge apoi la Comisia juridică pentru întocmirea unui raport, iar la final va fi votul în plen. Fostul ministru de Interne este acuzat de ucidere din culpă în cazul polițistului Bogdan Gigină.

Cererea DNA, formulată de procurorul general al României, Augustin Lazăr, privind încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină, va fi discutată luni de conducerea Senatului, care va trimite dosarul la Comisia juridică, pentru elaborarea unui raport ce urmează să primească votul plenului.

Potrivit articolului 150 din Regulamentul Senatului, forul legislativ are dreptul să ceară doar urmărirea penală a senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului, scrie News.ro.

În cazul în care preşedintele Senatului primeşte o solicitare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a aproba o cerere de urmărire penală a unui senator care este membru al Guvernului, respectiva solicitare este adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Senatului, de îndată.

Biroul permanent al Senatului are obligaţia să ceară Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să prezinte, în cel mult 5 zile, o primă evaluare a respectivei solicitări şi o estimare a timpului necesar pentru a realiza audierea senatorului şi pentru a studia documentele înaintate de procurorul general.

Pe baza evaluării preliminare, Biroul permanent al Senatului va fixa un termen de depunere a raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, termen care nu poate fi mai mare de 14 zile.”

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii