full screen background image

Se asfaltează drumul Botoșani-Nicșeni

Conducerea Consiliului Județean a inspectat, miercuri, în teren, modul în care se desfășoară asfaltările pe șoseaua care leagă municipiul Botoșani de localitățile Roma și Nicșeni.

Este vorba despre lucrări de asfaltare pe ambele sensuri de trafic, pe o distanță de 2,25 km. La data vizitei, stratul de uzură era turnat integral pe unul dintre cele două sensuri de rulare, urmând ca lucrările să avanseze similar în zilele următoare, cu atât mai mult cu cât prognoza meteo indică temperaturi pozitive pe timpul zilei, favorabile lucrărilor în teren.

Fiind vorba de un tronson de drum extrem de circulat, constructorul nu a luat măsura restricționării accesului auto, dar șoferii au fost atenționați de angajații firmei să adapteze viteza la condițiile de asfaltare și au fost ghidați în trafic.

Atât președintele Costică Macaleți cât și vicepreședintele Dorin Birta s-au declarat mulțumiți de calitatea lucrării.

Comentarii

Comentarii