full screen background image

Consiliul Județean al Elevilor și-a ales noii lideri

Sala Multimedia a Colegiului Național “Mihai Eminescu” Botoșani a găzduit, vineri, alegerile pentru noii membri ce vor alcătui Biroul executiv, cât și departamentele Consiliului Județean al Elevilor în acest an școlar.

Ca în orice an, concurenții au avut de ținut un discurs prin care să convingă auditoriu că ei pot fi buni reprezentanți ai vocii acestora și că îi pot susține în toată activitatea lor. Ulterior, aceștia au avut de răspuns la o serie de întrebări, ca mai apoi, membrii Adunării Generale să treacă la procedura de vot.

În acest an, schimbările majore au fost în Biroul Executiv al CJE Botoșani. Pe postul de Președinte, în unanimitate de voturi, aleasă a fost Mîndrescu Cezara, elevă la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi. Condurachi Georgiana (Colegiul Național “Mihai Eminescu” Botoșani) și Cîrcu Claudia (Colegiul Național “A.T.Laurian”) pe funcțiile de Vicepreședinte, iar Andrici Robert (Colegiul Național “A.T.Laurian”) pe postul de Secretar.

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii