full screen background image

Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru toată luna ianuarie. La fel şi Camera

Senatul a fost convocat marţi în sesiune extraordinară pentru perioada 10-31 ianuarie, aşa cum a fost convocată, în cursul zilei de luni, şi Camera Deputaţilor.

„În şediţa Biroului Permanent s-a decis convocarea plenului pentru azi (marţi, n.r.) la ora 13.00. De asemenea, s-a decis convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 10-31 ianuarie”, a spus vicepreşedintele Senatului Nicolae Bădălău.

Liderul grupului PNL Mario Oprea a criticat convocarea sesiunii extraordinare, el menţionând că acest act este, de fapt, un „vicleşug” care dă posibilitatea guvernului să emită ordonanţe, deşi Legea de abilitare a fost atacată la CCR.

„Este pentru prima dată când într-o sesiune extraordinară sunt programate activităţi în circumscripţiile electorale şi lucrări în comisiile permanente, ca şi cum ele nu ar fi existat. Activităţi în circumscripţiile electorale oricum erau până la data de 1 februarie, iar comisiile permanente îşi planificaseră câte o săptămână de activitate de-a lungul lunii ianuarie, până la 1 februarie. Chestiunea asta este pentru a crea posibilitatea guvernului să emită acele ordonanţe fără legea de abilitare, ceea ce este un simplu vicleşug care nu onorează activitatea nici a guvernului, nici a majorităţii parlamentare”, a spus Mario Oprea

El a precizat că Regulamentul Senatului este diferit de cel al Camerei Deputaţilor şi că, dacă în plenul de la ora 13.00 nu va fi cvorum, atunci nu se va putea vota programul pe săptămâna viitoare sau pe luna ianuarie.

„Dacă nu avem cvorum, această sesiune pică la Senat. 69 de membri ai Senatului vor trebui să fie prezenţi în plen, este articolul 85 din Regulamentul Senatului”, a spus Mario Oprea.

Întrebat dacă PNL va boicota plenul de la ora 13.00, Mario Oprea a răspuns: „PNL este prezent la grup. În funcţie de situaţie vom lua o decizie”.

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii