full screen background image

Deputaţii au admis cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis privind incompatibilităţile aleşilor locali

Deputaţii au admis marţi, cu 175 voturi „pentru”, 24 voturi „împotrivă” şi 60 de abţineri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea 161/2003, prin care a fost eliminată incompatibilitatea funcţiilor de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de CJ cu cea de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unor societăţi, pentru care aceştia nu sunt renumeraţi.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Potrivit proiectului adoptat de Senat, funcţiile de primar şi viceprimar, primar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean sunt incompatibile cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, manager, administrator, membru al Consiliului de administraţie sau cenzor, sau orice funcţie de conducere, ori de execuţie la societăţile comerciale, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de legea societăţilor nr. 31/1990, a membrilor în consiliile de administraţie a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduc deţine participaţie.

În cererea de reexaminare trimisă Parlamentului în noiembrie 2016, preşedintele Iohannis a precizat că nu se opune, din principiu, eliminării acestor incompatbilităţi, însă a susţinut că eliminarea trebuie să se facă prin reglementări clare, fără a genera practici neunitare.

news.ro

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii