full screen background image

Grevă de avertisment la DGASPC

 

Angajaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au intrat astăzi în grevă.

La ora 11, peste 50 de angajaţi au întrerupt activitatea timp de o oră şi au ieşit în faţa instituţiei în semn de protest pentru modul în care Guvernanţii au înţeles să conceapă Legea salarizării unice, care dezavantajează mai multe categorii de salariaţi. Camelia Socianu, liderul Sindicatului IMPACT:

Membrii sindicatului Impact sunt nemulţumiţi că în campania electorală PSD le-a cerut sprijinul, ei l-au acordat, însă o dată ajunşi la guvernare, social democraţii au iniţiat proiectul legii Salarizării Unice care-i dezavantajează vădit pe mulţi dintre angajaţii instituţiei.

Aceştia speră ca astăzi când plenul Parlamentului trebuie să dea vot final acestui proiect, majoritatea membrilor Legislativului să se împotrivească şi legea să fie respinsă.

Sindicaliştii sunt decişi să recurgă chiar şi la greva generală.

Comentarii

Comentarii