full screen background image

Absolvenţii învăţământului liceal află miercuri rezultatele la Bacalaureat

Peste 130.000 de elevi de clasa a XII-a au participat la examenul de bacalaureat care a început în 6 iunie cu probele orale şi s-a încheiat în 30 iunie, cu proba la alegere a profilului şi specializării. Examenul de bacalaureat a fost organizat în 439 de centre, dotate cu camere de supraveghere.

Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afişate miercuri, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată pentru 10 iulie.

În urma evaluării lucrărilor contestate, „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”. Din acest an, nota comisiei de contestaţii este cea finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probelor scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea, precum şi obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise.

Cea de a doua sesiune a doua a bacalaureatului din acest an va începe în 21 august.

Rata de promovare la examenul de Bacalaureat din 2016 a fost de 66,7 la sută înainte de rezolvarea contestaţiilor, iar după contestaţii a crescut la 68,1 la sută. În 2015, promovabilitatea a fost de 66,41 la sută înainte de rezolvarea contestaţiilor, iar după soluţionarea contestaţiilor a crescut la 67,9 la sută. Rata de promovare la sesiunea iunie – iulie 2015 a Bacalaureatului a fost cea mai mare din ultimii cinci ani.

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii