full screen background image

Dascălii ies astăzi în stradă!

Aproximativ 200 de cadre didactice şi personal auxiliar angajat în sistemul de învățământ botoșănean, membri ai Ligii Sindicatelor din Învățământ, vor picheta Instituția Prefectului astăzi începând cu ora 14.00.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți că decidenții de la nivel central nu au soluționat o listă de revendicări care a fost înaintată de federațiile sindicale.
Aceștia au solicitat Guvernului încheierea unui acord care să garanteze aplicarea unor anumite prevederi care sunt cuprinse în legi și care până acum nu au fost aplicate, termenul dat până pe 25 septembrie nefiind respectat.
Astfel de acțiuni de protest sunt organizate la nivelul întregii țări.

Comentarii

Comentarii