full screen background image

Raport favorabil proiectului de lege pentru achiziționarea de rachete Patriot

Comisia pentru Apărare din Senat a dat luni, în unanimitate, raport favorabil proiectului de lege al Guvernului pentru înzestrarea Armatei prin care se vor achiziționa șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot.

Proiectul de lege al Guvernului pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” a fost înregistrat la Senat pe 9 noiembrie, cu solicitarea de a fi dezbătut în procedură de urgență. Proiectul de lege se referă la achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot, patru pentru Forțele Aeriene și trei pentru Forțele Terestre, și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 4,62 miliarde dolari inclusiv TVA.

La ședința de luni a comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, și șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii