full screen background image

Program decalat la Senat, de Paşte; marţi şi miercuri – plen

Senatul a decis prin vot ca săptămâna viitoare (9 – 14 aprilie) plenul să se reunească marţi, având în vedere că luni este zi liberă, fiind Paştele ortodox.

Ziua de marţi – 10 aprilie, care se va desfăşura după programul unei zile de luni, va include, începând cu ora 13,00, Biroul permanent, urmat de lucrări în grupurile parlamentare şi plen de la ora 16,00. Începând cu această oră se va dezbate şi vota moţiunea simplă iniţiată de PNL şi PMP intitulată „Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE”.

Miercuri dimineaţă va fi plen pentru dezbaterea de acte normative, iar programul va continua cu lucrări în comisiile de specialitate.

Senatorii au votat ca joi, 12 aprilie, să se lucreze în comisii, iar vineri şi sâmbătă senatorii au program în teritoriu. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii