full screen background image

Invitaţie la Ziua Drapelului

Ziua Drapelului Național ne oferă an de an prilejul de a sărbători acest simbol național, poate cel mai cunoscut dintre simbolurile oficiale ale României. Steagul constituie, alaturi de stemă, sigiliu şi imn, un însemn naţional prin care este reprezentată individualitatea şi suveranitatea unui popor.

Instituția Prefectului și Garnizoana Botoșani invită botoșănenii la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național. Acestea vor fi organizate în Piața Tricolorului de pe strada Cuza Vodă, în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor, în ziua de 26 iunie, începând cu ora 10:00.

Spre deosebire de anii anteriori, organizatorii au pregătit un moment special, în care vor fi prezentate publicului drapelele pe care România le-a utilizat ca de-a lungul timpului, începând cu cel din anul 1848 și până la cel actual.

Astăzi va avea loc ceremonia de coborâre de pe catarg a drapelului arborat în anul 2017, iar drapelul nou va fi depus la Capela Militară întru sfințire. În cadrul ceremoniei oficiale din ziua de 26 iunie, va avea loc primirea acestui drapel sfințit ce va fi înălțat pe catarg.

Activitatea se va încheia odată cu defilarea detaşamentului de onoare.

Pentru buna desfăşurare a activităţii şi siguranţa circulaţiei, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Poliția Locală, vor lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, pe întreaga durată a evenimentelor. Între orele 9:30 şi 11:00 traficului rutier din zonă va fi restricționat.
De asemenea, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi va lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, iar Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va asigura o autospecială SMURD, cu echipajul necesar.

Comentarii

Comentarii