full screen background image

Şedinţă la DNA, cu participarea procurorului general

Procurorul general Augustin Lazăr va participa, marţi, la o şedinţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce Anca Jurma a anunţat că nu mai doreşte prelungirea mandatului de şef interimar al DNA.

Potrivit unor oficiali din DNA, şedinţa este programată de la ora 11,00.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni că Anca Jurma renunţă la nominalizarea pentru funcţia de procuror-şef interimar al DNA, fiind trimisă o adresă în acest sens în timpul şedinţei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

„În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor, la Secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secţia nu avea decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a consimţământului, acordului şi veţi vedea ce va decide Secţia la o şedinţă următoare”, a declarat Toader la CSM.

Potrivit acestuia, secţia de procurori a CSM urmează să se întâlnească joia viitoare, când, probabil, va decide în privinţa şefiei DNA.

Tudorel Toader a spus că demersul Ancăi Jurma este o chestiune strict personală. „Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în ce condiţii şi-a exprimat acordul şi în ce condiţii şi l-a retras. Personal nu pot să mă substitui domniei sale în a da explicaţii”, a completat el.

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Ulterior, ministrul Justiţiei a propus numirea Adinei Florea ca procuror-şef al DNA. Preşedintele Klaus Iohannis a respins însă această propunere. AGERPRES

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii