full screen background image

Starea celor doi răniţi în avalanşa din Călimani este bună

Starea celor doi răniţi în avalanşa din munţii Călimani este bună, iar salvamontiştii au reuşit să recupereze cu un elicopter şi trupul celui decedat.

Potrivit Salvamont România, salvatorii montani au reuşit să recupereze cele două persoane cu probleme medicale, pe care le-au adus la baza muntelui.

Ulterior, unul dintre cei răniţi s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, starea lui fiind una bună.

„Un pacient de sex masculin, de 44 ani, s-a prezentat la UPU. Prezenta contuzii pe membrele inferioare şi superioare, starea generală fiind bună. Momentan este sub investigaţii, dar se pare că nu sunt leziuni grave şi nu se ştie dacă va rămâne internat”, a declarat pentru AGERPRES dr. Konrad Judith, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Cel de-al doilea bărbat rănit, despre care existau informaţii că a suferit un atac de panică, nu a solicitat ajutorul medicilor.

Între timp, salvamontiştii au reuşit să recupereze, cu ajutorul unui elicopter SMURD, şi trupul bărbatului decedat în avalanşă, se arată într-o postare pe Facebook a Salvamont România.

Potrivit sursei citate, elicopterul SMURD a preluat un salvamontist din Vatra Dornei, întrucât nu a putut face joncţiunea cu cei de la faţa locului, din cauza vântului puternic şi, cu ajutorul troliului, s-a reuşit recuperarea trupului celui decedat.

Salvamont România a anunţat că victima a fost transportată în cea mai apropiată localitate şi a fost predată către IML, urmând ca elicopterul să se întoarcă pentru a recupera şi salvamontistul.

„Toate echipele Salvamont Mureş, Harghita şi Suceava, care au fost menţinute permanent în zonă, pentru o eventuală intervenţie, au primit semnalul că se pot întoarce în bazele de salvare. (…) Primul transport s-a încheiat, urmează recuperarea salvamontistului şi după ajungerea elicopterului în baza Mureş şi a salvamontiştilor în bazele lor de salvare, misunea se va putea considerată încheiată”, se arată în postarea de pe Facebook a Salvamont România.

Avalanşa produsă duminică seara în munţii Călimani a surprins un grup de persoane, aflate pe un versant cu snowmobilul. AGERPRES

Național – VIVA FM

ARTICOLE ASEMANATOARE

Comentarii

Comentarii