full screen background image

Ministrul Turismului: Clipul de promovare a României este tradus în 16 limbi, inclusiv în latină

Clipul de promovare a României realizat de Ministerul Turismului este tradus la ora actuală în 16 limbi, inclusiv în limba latină, a anunţat, joi, ministrul de resort, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă.

„Clipul este tradus în peste 16 limbi datorită implicării Universităţii Bucureşti şi am reuşit să avem voce pe clip chiar şi în limba chineză şi chiar dacă poate părea uşor desuetă, chiar şi în limba latină, pentru că nu trebuie să uităm că o să avem vizita papei cât de curând şi este important să avem un clip de promovare şi în acesta limbă”, a spus Trif.

El a precizat că este important ca România să aibă un clip tradus în cât mai multe limbi de circulaţie internaţională dar şi în limbi din zona Asiei. „Noi ne propunem foarte mult să intrăm pe piaţa din China, nu trebuie să uităm că avem acolo peste 120 milioane de turişti anual şi doar o mică parte ajung la noi. Ne dorim să intrăm pe această piaţă şi să direcţionăm cât mai mult turişti către România. Anul trecut, din China am avut numai 33.000 de turişti, un număr extrem de redus. Mai mult decât atât ne propunem să deschidem anul acesta două birouri de promovare externă în această zonă. De asemenea, şi Japonia este o piaţă ţintă pentru noi şi avem tradus clipul în această limbă”, a spus Trif.

La rândul său, Laura Sitaru, prodecan al Facultăţii de Limbi Străine din Universitatea Bucureşti, a subliniat că traducerea clipului de promovare a fost făcută şi în limbi din zona Balcanilor şi chiar în arabă.

„Ministrul a solicitat sprijinul nostru de a traduce în cât mai multe limbi străine textul clipului de promovare a României, urmând ca într-o etapă ulterioară să asigurăm şi dublajul. (…) Avem în acest moment textul clipului de promovare tradus în 16 limbi. Domnul ministru a menţionat limbile din Asia, japoneză şi chineză, dar este tradus şi în arabă. Cred că şi din lumea arabă o să avem nu numai turişti ci şi investitori. Clipul este tradus şi în principalele limbi din Balcani, în croată, sârbă, bulgară. De asemenea este tradus în polonă şi în limba rusă, în limbile mari de circulaţie, engleza, franceză şi germană şi avem şi varianta în limba latină, ceva mai puţin obişnuit, dar vizita papei este un motiv bun”, a spus Sitaru.

Ministerul Turismului a lansat, la jumătatea lunii martie, noul clip de promovare a României ca destinaţie pentru 365 de zile de vacanţă pe an, care cuprinde imagini reprezentative pentru toate formele de turism din ţară.

„Clipul pune accent pe senzaţiile şi experienţele trăite de turiştii care acceptă invitaţia de a vizita România. Prin intermediul unor obiective simbolice pentru ţara noastră, potenţialii turişti au ocazia să experimenteze trăiri inedite şi autentice oferite de destinaţia turistică România. Filmările clipului au fost făcute în toate regiunile ţării şi au surprins destinaţii emblematice şi locuri unice din România”, preciza ministerul de resort la vremea respectivă.

Clipul de promovare a României îl puteţi vedea AICI.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii