full screen background image

Încă un proiect de investiții al Nova Apserv a fost finalizat!

Proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Botoșani s-a încheiat!
Este vorba despre obiectivul de investiţii „Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în ZAA/aglomerarea Botoşani”, din cadrul Proiectului Major „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurarea apelor uzate din judeţul Botoşani”.

Acest proiect este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu / Programul Operaţional Infrastructura Mare. Contractul, în valoare de 31,2 milioane de lei lei, fără TVA , a fost câştigat de TIM Cluj, însă multe lucrări au fost executate de Elsaco Botoşani, în calitate de subcontractant, pe teritoriul comunei Mihai Eminescu și în municipiul Botoșani.

Dorel Ciubotariu, manager proiect:

Prin acelasi proiect au fost realizate 7 cămine de măsurare a debitului și presiunii, a fost realizat dispeceratul central, dar şi sistemul care monitorizează toate celelalte componente ale proiectului major. Lucrările s-au finalizat pe 30 noiembrie 2018 iar recepția a fost făcută pe 22 martie 2019.

La această dată sunt finalizate 6 din cele 9 proiecte din cadrul Proiectului Major.

Florin Nicolau, director de proiect și director al Unității de implementare al proiectelor în cadrul Nova Apaserv:

 

 

 

Comentarii

Comentarii