full screen background image

Reprezentanţii autorităţilor locale şi angajaţii MAI, pregătiţi să intervină în contextul prelungirii atenţionărilor meteo

Reprezentanţii autorităţilor locale şi angajaţii MAI vor monitoriza situaţia din teren în vederea intervenţiei prompte în contextul prelungirii, până duminică dimineaţă, a atenţionărilor meteo privind instabilitatea atmosferică în cea mai mare parte a ţării, precum şi creşterea debitelor unor râuri peste limitele admise, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

“Vor fi supravegheate cursurile râurilor unde există risc de inundaţii şi, dacă se impune, vor fi evacuate preventiv persoanele ale căror locuinţe se află în zonele inundabile. În cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. Persoanele din zonele vizate de avertizări trebuie să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi a rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale”, a precizat Dajbog.

Potrivit oficialului MAI, deşi codul roşu care a vizat depăşirea cotelor de pericol pentru bazinele hidrografice Someşul Mare, Şieu, Iza şi Vişeu a expirat, a fost emis un cod galben pentru aceeaşi zonă şi pentru bazinul superior Glodeni şi Niraj din judeţele Harghita şi Mureş.

MAI recomandă cetăţenilor să urmărească cu atenţie anunţurile autorităţilor şi să respecte indicaţiile acestora, astfel încât să fie evitate situaţiile de risc, iar şoferilor să se intereseze din timp despre starea vremii atunci când intenţionează să plece la drum.

În situaţia manifestării vântului puternic, MAI transmite populaţiei să rămână în spaţii închise, care asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi alte date utile despre manifestarea fenomenelor hidro-meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore, a mai precizat Dajbog.

Conform MAI, la acest moment a intrat în vigoare o atenţionare cod galben valabilă până vineri dimineaţă, la ora 6,00, care vizează cantităţi de apă însemnate şi manifestări de instabilitate accentuată pentru judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Teleorman, Giurgiu şi pentru zona de munte a judeţelor Prahova, Braşov, Sibiu, Alba şi Hunedoara.

Meteorologii au anunţat în această dimineaţă şi prelungirea până duminică, 19 mai, ora 10,00, a informării meteorologice care vizează manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, iar local şi temporar averse, descărcări electrice, intensificării de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii

Comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *