full screen background image

COD PORTOCALIU DE INUNDAȚII PE BAȘEU, COD GALBEN PE JIJIA ȘI SIRET

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a emis astăzi o avertizare COD PORTOCALIU de inundații pentru râurile mici din bazinul hidrografic: Bașeu , județul Botoșani. 

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitațiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE  pe râurile mici din bazinul hidrografic: Bașeu , județul Botoșani.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic: Bașeu – bazin mijlociu între orele 17.15 – 24.00.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

COD GALBEN PE JIJIA și SIRET

În același interval este valabilă și avertizarea hidrologică COD GALBEN de inundații cu posibile creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Bașeu și Jijia, județele Botoșani și Iași,  Siret – afluenții mici aferenți sectorului aval confluență cu râul Suceava – amonte confluență cu râul Moldova (până la ora 22.00), județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, Suceava – bazin superior, Moldova – bazin superior și mijlociu, județele Suceava și Neamț, (până la ora 24.00).

 

Comentarii

Comentarii