full screen background image

Național

131 de persoane au murit din cauza gripei

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 131, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor...

Daniel Barbu a demisionat de la şefia Autorităţii Electorale Permanente

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, a demisionat de la conducerea instituţiei, au declarat, pentru AGERPRES, surse politice. Conform...

Platanul falnic din Câmpeni, în competiția Arborele European al Anului

„Copacul Centenarului României”, Platanul falnic din Câmpeni a intrat, oficial, în competiţia pentru Arborele European al Anului. În concursul „Arborele...

Până la final de februarie, vom avea o formă modificată a programului „Prima Casă”

Programul ‘Prima Casă’ are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru acest an şi el va continua, însă până la finele lunii februarie vom avea...

Instanţa supremă reia judecarea dosarului lui Dragnea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reia, luni, judecarea dosarului DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă...

Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe 2019

Parlamentul a adoptat vineri proiectul bugetului de stat pe 2019. S-au înregistrat 275 de voturi ”pentru”, 122 – ”împotrivă” şi 2...

Kovesi: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect

Codruța Kovesi a anunțat la ieșirea de la Parchetul General că a făcut două recuzări. „Nu am comis niciodată fapte penale. Nu am avut atribuții legate de...

Structură an școlar 2019 – 2020. Școala va începe mai devreme, o vacanță a fost eliminată

Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), Andrei Mihai Tănase, a afirmat că propunera asociaţiei a fost acceptată de reprezentanţii Ministerului...

Încă trei decese din cauza gripei; numărul total a ajuns la 127 de persoane

Încă trei persoane au murit din cauza gripei, numărul celor decedaţi, în acest sezon, ajungând la 127 de persoane. Potrivit ultimei informări făcute publice...

Amenzile sunt încasate ilegal după 1 ianuarie 2019

Miile de români amendați de la începutul acestui an pentru diferite contravenții pot să nu își plătească amenzile, căci lipsesc prevederile legale necesare. La...